Liviu Dragnea: „PSD este un partid curat, dar trebuie să scoatem în evidență onoarea”

Liviu Dragnea: „PSD este un partid curat, dar trebuie să scoatem în evidență onoarea
Publicat: 30/10/2015, 13:17

Dragnea a precizat, într-o declarație făcută la Negrești Oaș, înaintea Comitetului Executiv Național al PSD, că la această reuniune va fi o primă lectură a Codului de conduită, documentul urmând să fie adoptat la următorul CExN, în câteva săptămâni.

Liderul PSD a precizat că acest cod cuprinde reguli de conduită și comportament, dar creează și posibilitatea aplicării unor sancțiuni, în condițiile în care se încalcă aceste reguli sau în condițiile în care unii dintre membrii PSD se găsesc într-o anumită situație penală generată de fapte de corupție.

Întrebat câți membri PSD ar putea intra sub incidența acestor măsuri, Dragnea a spus: „Eu cred că sunt foarte puțini, avem peste 450.000 de membri, aproape 500.000, deci partidul nu va avea de suferit, va rămâne un partid mare și eu cred mult mai mare și mai puternic”.

El a fost de asemenea întrebat dacă, în opinia sa, PSD va fi un partid mai curat după aplicarea acestui cod.

„PSD nu e murdar acum, PSD e un partid curat, dar trebuie să scoatem în evidență ceea ce ne caracterizează în general și anume onoarea, cinstea, demnitatea și un comportament corect. Pentru aceasta trebuie să adoptăm acest cod și să-l aplicăm la rigoare atunci când e cazul”, a arătat Dragnea.

Comitetul Executiv Național al PSD discută, vineri, noul Cod de etică și conduită pentru membrii de partid, cu sancțiuni pentru social-democrații acuzați sau condamnați pentru fapte de corupție, însă aplicarea sancțiunilor nu va fi automată, ci decisă individual, de către conducerea PSD.

Potrivit proiectului de Cod, prezentat vineri de Liviu Dragnea în ședința CExN, precum și public, noile sancțiuni se pot aplica membrilor împotriva cărora este pusă în mișcare acțiunea penală, este începută urmărirea penală, este dispusă arestarea preventivă sau care sunt trimiși în judecată, condamnați în primă instanță sau condamnați definitiv cu executare pentru fapte de corupție.

Codul de conduită nu prevede sancțiuni diferențiate pentru aceste noi elemente de integritate prevăzute în obligațiile membrilor PSD, deciziile urmând a fi luate la nivel județean sau central de către instituțiile abilitate ale PSD.

Astfel, sancțiunile ce pot fi aplicate sunt retragerea sprijinului politic, suspendarea din funcția politică, suspendarea din calitatea de membru de partid și excluderea din partid.

Deciziile se vor lua individual, în urma unei analize a Comisei Județene de Etică, Integritate și Arbitraj sau a Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj. Aceste comisii vor face propuneri către Biroul Permanent Județean al PSD sau către Biroul Permanent Național, care vor avea cuvântul final în aplicarea unei eventuale sancțiuni. Comisia județeană și, respectiv, BPJ vor avea competențe în cazul membrilor PSD fără funcții în partid la nivel local. Comisia Națională de Etică și, respectiv, BPN al PSD vor avea competențe în cazul membrilor cu funcții de conducere la nivel județean.

Liderii PSD din conducerea națională a partidului, respectiv membrii Biroului Permanent Național, vor putea fi sancționați doar după o evaluare a Comisiei Naționale de Etică, decizia finală aparținând Comitetului Executiv Național.

Comisia Națională de Etică, Integritate și Arbitraj se poate autosesiza în cazul în care consideră că sancțiunile propuse de comisiile județene sunt necorespunzătoare sau nu au fost stabilite, deși acest lucru se impunea.

În oricare caz, Biroul Permanent Național poate dispune asupra hotărârilor luate la nivel județean, de către comisiile de etică, sau chiar la nivelul Comisiei Naționale, putând să le mențină, modifice sau chiar infirme. În cazurile liderilor din conducerea centrală a partidului, aceste prerogative sunt preluate de către Comitetul Executiv Național.

Codul de etică și conduită al PSD prevede că respectarea normelor prezentate „constituie un criteriu pentru evaluarea integrității și calității de membru al partidului”.

Documentul conține și o serie de principii la care membrii PSD trebuie să adere, precum „onestitatea și respectul față de lege”, „respectarea drepturilor civice fundamentale”, condamnarea intoleranței, rasismului, antisemitismului, xenofobiei, discriminărilor de orice natură, „integritate și respect în activitatea politică, administrativă și profesională” („evitarea gesturilor, a mesajelor și a oricăror acțiuni care aduc atingere demnității umane, valorilor democratice, imaginii publice a Partidului Social Democrat și exercitării în condiții de moralitate și respect față de cetățeni a activității politice, administrative și profesionale”), „solidaritate și responsabilitate”, dar și „transparență și integritate”.

Codul prevede și faptul că, în exercitarea activității politice, membrii Partidului Social Democrat „nu trebuie să utilizeze în scop personal funcțiile și demnitățile politice, în defavoarea interesului organizației de partid de care aparțin și /sau a imaginii publice a Partidului Social Democrat” și „nu vor profita de funcția politică pentru a exercita presiuni – temporare sau de durată – asupra colegilor / organizației locale în forțarea unor decizii care să contravină legii, interesului public, liniei generale a partidului, a agendei politice a acestuia, sau intereselor comunității”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
A murit bărbatul cu primul transplant de rinichi de porc modificat genetic din lume
×